Mărturii despre mineriada

Sosirea minerilor, anunţată în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990

Octavian Căpîţină din Cluj -Napoca, s-a aflat începând din 13 iunie 1990, în Capitală devenind martorul violenţelor minereşti dirijate împotriva populaţiei civile bucureştene. În cele ce urmează, inginerul Căpîţină relatează cîteva interesante întâmplări ale acelor zile, precum şi despre demersurile sale insistente la Comisia de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
„Am văzut năvălirea minerilor pe bulevard şi corecţiile, cu bâtele, aplicate cetăţenilor”, afirmă Căpîţină, susţinând în acelaşi timp că aflase despre venirea minerilor încă de la ora 18, în 13 iunie 90, prin intermediul unui şofer angajat al Guvernului României.

Romulus Cristea
––––-

Amintiri despre mineriadă
(în 400 de cuvinte)

In 13 si 14 iunie 1990, am fost la Bucureşti pentru deschiderea primului Parlament post comunist. În seara zilei de 13 iunie eram cu alţi colegi în cabinetul ministrului fără portofoliu, Adrian Moţiu, din guvernul provizoriu Petre Roman. Dl Moţiu urma să vină cu avionul de la Cluj Napoca pentru şedinţa de guvern. Să fi fost ora 18:00, când şoferul ministrului, care se pregătea să meargă după acesta la avion ne-a declarat, spontan: „să nu vă fie frică, că vin minerii, sunt pe drum”. Pe la ora 21:00 a venit şi Adrian Moţiu care s-a dus direct la şedinţa de guvern. Când s-a terminat şedinţa de guvern, să fi fost ora 22:00, Adrian Moţiu ne-a povestit, că s-a hotărât în guvern chemarea minerilor, dar că Petre Roman, prim ministru, nu dorea, nu-i plăcea ideea. Moţiu declara: „să vedea pe el că nu doreşte chemarea minerilor”, dar majoritatea, oamenii preşedintelui, au impus soluţia! (Au impus soluţia la ora 22:00, care se săvârşea, la orele 18:00!)
Eram cazaţi şi cu doi deputaţi PNL (Teodor Vaida şi Marin Balaban) şi am văzut venirea minerilor la 4-5 dimineţa în Bucueşti. De la camera hotelui de pe colţul calea Victoriei cu bulevardul. La toţi ne era frică. I-am chemat, la comisia specială de anchetă, care a organizat-o parlamentul, pentru a depune mărturie. N-au venit motivând că n-are rost. M-am dus singur, şi am depus mărturia unui deputat PDAR , Valeriu Pescaru, membru al comisiei de anchetă. In declaţia depusă am arătat două lucruri:
1) că şoferul ministrului Moţiu, în data de 13 iunie orele 18 (aproximativ) ne-a spus să stăm liniştiţi că vin minerii şi
2) că am văzut năvălirea minerilor pe bulevard şi corecţiile, cu bâtele, aplicate cetăţenilor.
Vicepreşedintele comisiei era un alt deputat PNL, Radu Ciuceanu, pe care l-am întrebat ulterior, care a fost adevăratul mobil al mineriadei. Nu a ştiut să-mi răspundă.
După evenimente sute de bucureşteni au fost arestaţi şi ţinuţi închişi fără judecată. Astfel în data de 30 sau 31 iulie 1990 am cerut, de la tribuna Parlementului „un stat de drept în care să nu mai existe excepţii” şi „o practică juridică fără excepţii şi în cazul lui Marian Munteanu”. Au dat imediat pauză. Această cerere n-a fost susţinută de nimenea altcineva şi a produs stupoare: doi deputaţi de Cluj (Al.Lăpuşan şi Iosif Timen) discutau pe coridor, citez: „Auzi, ce a cerut – să-l elibereze pe Marian Munteanu; Vezi-ţi de treabă n-ai înţeles tu, cum să ceară aşa ceva?” A doua zi cei arestaţi fără judecată au fost, totuşi eliberaţi.

Octavian Căpîţină
Cluj Napoca

Publicitate

Etichete: 13-15 iunie 1990, Asociatia 21 Decembrie 1989, Bucuresti, Guvern, Ion Iliescu, Marian Munteanu, mineriada, Piata Universitatii, revolutie, Romania, Romulus Cristea