Posts Tagged ‘documente’

O poveste despre libertate, de Andrea Varga

2 decembrie 2009

Istoricul maghiar Andrea Varga, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România prezintă, într-o nouă expoziţie documentară de curând inaugurată, documente şi fotografii despre istoria recentă a ţărilor est-europene. Mai precis, expoziţia intitulată ” O poveste despre libertate” documentează evenimentele care au avut loc acum 20 de ani, la căderea Cortinei de Fier.

Expoziţia "O poveste despre libertate"; Foto: Horváth Ernő

„Soarta şi libertatea noastră nu sunt independente de cele ale celorlalţi nici în spaţiu, nici în timp: nici în România, nici în Europa, dar nici acum şi nici în istoria viitorului”, a declarat istoricul Andrea Varga despre această expoziţie, citată de jurnalistul Daniel Tronaru.
Fotografiile şi documentele inedite prezentate publicului în cadrul expoziţiei, provin, în principal, din arhivele principalelor instituţii europene şi a postului de radio Europa Liberă.

„1989 a fost anul în care popoarele din estul Europei şi-au câstigat libertatea, negând oranduirea social-politică de tip bolsevic. Despre această lupta şi despre solidaritatea, de la acea vreme, dintre Estul si Vestul Europei povesteşte, tuturor cetăţenilor liberi ai Uniunii Europene, expoziţia recent inagurată la sediul Reprezentantei UE la Bucureşti”, a spus Varga.

Expoziţia va fi deschisă între orele 10 şi 18, de luni până duminică, până la sfârşitul lunii februarie 2010, la Centrul de Informare de la parterul Reprezentanţei Comisiei Europene.

(more…)

Reclame

A treia zi de proteste la Chisinau

8 aprilie 2009

– In Piata Mare din Chisinau manifesteaza circa 2000 de tineri si membrii ai opozitiei.

Proteste la Chisinau; Foto: Unimedia

Proteste la Chisinau; Foto: Unimedia

– Preşedintele moldovean Vladimir Voronin acuză România că ar fi în spatele revoltelor de la Chişinău, anunţă AFP. Voronin a declarat că va recurge la forţă dacă protestele continuă. În acelaşi timp, Republica Moldova a decis introducerea regimului de vize obligatoriu pentru România.

(more…)

Blog despre revoluţia din 1989. De la Timişoara

5 septembrie 2008

Marius Mioc din Timişoara a deschis recent un blog dedicat, despre revoluţia română din decembrie 1989. Blogul intitulat „Blogul lui Marius Mioc- despre revoluţia din 1989 şi ce a urmat după ea” poate fi accesat la adresa: http://mariusmioc.wordpress.com/.

Pe blogul lui Mioc găsiţi postate o serie de articole despre revoluţie, recenzii, despre Institutul Revoluţiei Române, marturii culese din surse directe, precum şi numeroase fişiere video, audio, plus fotografii document. Secţiunea „Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video” conţine câteva zeci de înregistrări în format digital despre evenimentele din decembrie 1989.

Pe acelaşi blog găsiţi de asemenea numeroase repere bibliografice legate de subiectul revoluţiei din 1989 şi despre evenimentele ulterioare care au avut sau au legătură cu aceasta.
Citiţi depre acest subiect şi pe blogul Asociaţiei 21 Decembrie de la adresa:
http://21decembrie89.blogspot.com/